Referendumul constituţional pentru modificarea articolului ce ţine de alegerea preşedintelui va avea loc la 5 septembrie

Sursa şi foto: moldpres.md

Referendumul constituţional pentru modificarea articolului ce ţine de alegerea preşedintelui va avea loc pe 5 septembrie. Atunci populaţia va fi chemată să răspundă la întrebarea „Sînteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către popor”. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi de către Legislativ, informează MOLDPRES.

Proiectul de Lege pentru modificarea articolului 78 din Constituţie prin referendum a fost adoptat după o pauză de peste o jumătate de oră, timp în care deputaţii i-au aşteptat pe comunişti, care astăzi şi-au reiterat dorinţa de a depăşi criza constituţională în Parlament. La finele pauzei, la şedinţă s-a prezentat deputatul comunist Iurie Muntean care însă nu a avut acces la microfon.

Potrivit lui Muntean, comportamentul de astăzi al deputaţilor este o tentativă a uzurpării puterii în stat şi o profanare a drepturilor. „Nu a venit întreaga fracţiune la şedinţă pentru că majoritatea deputaţilor se află în teritoriu şi noi am pregătit o declaraţie pe care urma să o prezint. Declaraţie prin care PCRM şi-a dorit să îndemne deputaţii la un consens în Parlament. Însă AIE îşi doreşte tergiversarea termenului de desfăşurare a alegerilor parlamentare”, a spus Muntean.

Proiectul a fost adoptat cu votul majorităţii din AIE şi prevede că Preşedintele va fi ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. De asemenea, la funcţia de Preşedinte vor putea candida cetăţenii R. Moldova care au împlinit vîrsta de 40 de ani şi posedă limba de stat. Procedura de alegere a şefului statului va fi stabilită prin lege organică.

Conform proiectului de lege, va fi declarat ales candidatul care a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegeri. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu va întruni această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi. Este declarat ales candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi.

Legea veche prevedea că Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: