(foto) Atmosferă de sărbătoare: Tripleţii familiei Buzduganu l-au colindat pe Mihai Ghimpu

Tripleţii familiei Buzduganu au venit în seara zilei de ieri la sediul PL pentru a-l colinda pe Preşedintele PL Mihai Ghimpu.

Celine, Bianca şi Luca Buzduganu au învăţat special cu această ocazie un frumos colind, pe care l-au interpretat cum au ştiut ei mai bine.
Impresionat de gestul copiilor în vârstă de 3,5 ani, Mihai Ghimpu i-a răsplătit cu daruri. Dulciuri, jucării, cărţi au primit în dar tripleţii familiei Buzduganu. Luca a primit un dar mai special din partea Preşedintelui PL – un buzdugan sculptat în lemn, iar Celine şi Bianca – o icoană, care să le ocrotească de cele rele.

Ulterior, biroul Preşedintelui PL s-a transformat într-un adevărat teren de joacă, iar micii oaspeţi s-au distrat cum au ştiut ei mai bine, antrenându-i pe toţi cei din jur. Din atmosfera de sărbătoare nu au lipsit fotografiile făcute la brad de tripleţii familiei Buzduganu împreună cu Preşedintele PL Mihai Ghimpu.

Claudia Buzduganu, mama tripleţilor, i-a mulţumit Preşedintelui PL pentru grija manifestată şi i-a dorit ca anul 2013 să fie unul bogat în realizări şi plin de bucurii.

Mihai Ghimpu a făcut cunoştinţă cu membrii familiei Buzduganu în 2009, atunci când ei treceau printr-o adevărată dramă: locuiau într-o cameră închiriată, iar părinţii nu erau angajaţi deoarece îngrijeau de tripleţi. Ulterior, familia a primit un apartament de la Primăria municipilui Chişinău. Din 2009, familia Buzduganu primeşte lunar din salariul de deputat al lui Mihai Ghimpu câte 2000 de lei.

Departamentul Comunicare şi Imagine al PL 

Un răspuns to “(foto) Atmosferă de sărbătoare: Tripleţii familiei Buzduganu l-au colindat pe Mihai Ghimpu”

  1. MIHAI GHIMPU A ÎMBRĂŢIŞAT...TRIPLEŢII ROMÂNIEI! | Ion Petrescu Says:

    [...] Detalii puteţi afla apăsând aici! __________________________________ [...]


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 141 other followers

%d bloggers like this: